Cum să alegi jocuri cu aparate profitabile
Atunci când ne îndreptăm atenţia spre jocuri cu aparate, uneori ne gândim ca la o posibilitate de distracţie şi petrecere în mod antrenant a timpului liber. De cele mai multe ori însă, după ce am intrat deja de câteva ori pe site-ul unui cazinou online, ne gândim la jocuri ca la o posibilitate de a câştiga ceva bani. Iar dacă nu vânăm potul cel mare, măcar un câştig cât de cât palpabil, suficient cât să ne asigure o ieşire în oraş cu prietenii. Ne bazăm pe propria intuiţie şi pe noroc, însă, dacă analizăm mai cu atenţie piaţa jocurilor de noroc, putem descoperi că posibilităţile noastre de câştig pot creşte, dacă alegem nişte jocuripotrivite. Prin urmare, întrebarea noastră este una singură: există aparate profitabile şi mai puţin profitabile?
Ce înseamnă profitabil?
La prima vedere, toate sunt la fel. Este adevărat, diferă interfaţa şi povestea din spatele jocului de aparate online, după cum avem de-a face cu o coloană sonoră inspirată din filme sau o temă muzicală extrem de cunoscută. Pe de altă parte, ne putem gândi că principiul de bază pentru oferirea câştigului este cam acelaşi. Adică, există jocuri cu trei sau cu cinci tamburi, de pe care trebuie să prindem cât mai multe simboluri de aceeaşi culoare sau să le alegem pe cele mai valoroase dintre ele. De obicei, cele care ne oferă cele mai mari câştiguri sunt simbolurile care dau numele jocului, indiferent că vorbim de jocuri de tip 777, de poker online sau cu fructe. Totul este să vânăm simbolurile câştigătoare şi combinaţiile sub care acestea ne apar pe ecran – sub formă de linii de plată. Învață mai multe despre tipuri de jocuri la aparate aici!
Nu toată gama de jocuri cu aparate e la fel
La o analiză mai atentă însă, vom vedea că nu prea sunt două jocuri cu aparate la fel. Sau, cel puţin, nu toate sunt la fel de profitabile pentru noi. Cu alte cuvinte, la o anumită sumă pariată, unele jocuri pot oferi câştiguri mai mici, iar altele – de câteva ori mai mari. Voi spre care v-aţi îndrepta? Nu spre cele mai profitabile? Care sunt însă criteriile după care alegem nişte aparate avantajoase pentru noi?
În primul rând, putem să urmărim jackpoturile afişate pe ecran ori deasupra jocului. Dacă este să ne referim strict la jackpoturile simple, acestea pot fi câştigate odată ce prindem combinaţia câştigătoare cerută de jocul în sine ori de cazinoul online pe care suntem înregistraţi. Jackpotul poate fi simplu sau progresiv. De aceea, jucătorii aflaţi în goana după câştiguri mari, se orientează spre jocuri ca la aparate cu jackpot progresiv, care creşte cu fiecare mână jucată de jucătorii conectaţi pe acelaşi site sau care concurează pentru acelaşi premiu. În acest caz însă, trebuie să fim extrem de atenţi, întrucât pentru a intra în cursa pentru jackpotul progresiv trebuie de multe ori să jucăm la miza maximă. Acest lucru presupune fie un credit iniţial suficient de mare, pentru a ne permite rularea câtorva mâini norocoase, fie să jucăm constant, cu miza noastră obişnuită, iar atunci când simţim că putem încerca jackpotul progresiv, să mărim miza. Winmasters este unul dintre cazinourile care adaugă mereu jocuri noi cu jackpot.
Această strategie de jocuri cu aparate este însă una cu dus întors, întrucât, nu de puţine ori s-au văzut cazuri în care jucătorii plasau miza maximă la o mână, iar în momentul în care reveneau la o miză mai mică, atunci venea şi combinaţia câştigătoare pentru jackpot, pe care nu o puteau încasa la valoarea maximă afişată pe ecran. De aceea, pentru a evita astfel de situaţii frustrante, jucătorii trebuie să îşi stabilească foarte bine strategia de joc şi, nu în ultimul rând, să îşi drămuiască foarte bine bugetul pentru jocuri cu aparate. De asemenea, trebuie citit cu foarte mare atenţie regulamentul jocului, pentru a vedea în ce condiţii se poate acorda jackpotul. Nu este exclus ca anumite site-uri să acorde câştiguri doar într-un anumit cuantum, astfel încât jackpotul să rămână doar un vis irealizabil.
Avantajul oferit de bonusuri
Nu în ultimul rând, mai avem apoi bonusurile, pe care la jocuri cu aparate le găsim fie sub forma unor runde gratuite, în care putem învârti tamburii fără să ni se scadă nici un leu din cont. De asemenea, nu puţine sunt site-urile care oferă bonusuri direct în bani sau în puncte de credit, pe care le putem folosi în timpul jocului.
Uite aici cele mai mari bonusuri la jocuri cu aparate din cazinouri!
Cât priveşte multiplicatorii, aceştia iau diverse forme, de la un joc la altul. Astfel, la unele jocuri cu aparate, multiplicatorii sunt chiar simbolurile care dau numele personajului principal sau al jocului, aceştia având darul de a mări automat miza câştigată pe o linie de plată. Cât priveşte cuantumul câştigurilor, acestea pot fi multiplicate de două sau de trei ori, după cum există jocuri la care suma pariată se poate multiplica de 20 sau de 40 de ori. Mai aveţi dubii care dintre jocuri este mai profitabil?